Criminalul care a ucis o româncă și o femeie din Bulgaria în urmă cu opt ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare.
Carmine Ferrante, de profesie zidar, a fost condamnat definitiv pentru uciderea româncei Mariana Szekeres – la Salerno – , și a bulgăroaicei Nikolova Temenuzhka, omorâtă la Pagani. Ambele crime au fost comise în Italia, în anul 2016.
Tânără româncă de numai 19 ani a fost ucisă în noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 2016, la periferia orașului Salerno, iar bulgăroaica Nikolova Temenuzhka a fost omorâtă câteva luni mai târriu, în noaptea de 12 spre 13 august, la Pagani. Felul în care cele două tinere au fost ucise era similar, femeile fiind sugrumate până și-au dat ultima suflare.
Românca a fost găsită, într-o zi de mai 2016, pe un câmp de lângă Salerno, trupul ei fiind aproape în descompunere. Fata, care practica prostituţia în Italia, nu avea lângă ea acte, iar legiştii au prelevat probe ADN pentru a-i stabili cu exactitate identitatea.
Pentru crima de la Salerno, când a ucis bulgăroaica, Carmine Ferrante a fost identificat datorită unor investigații specifice, care au constatat prezența lui la locul dispariției fetei în acea noapte. La fel și în cazul uciderii româncei, mașina lui Ferrante a fost identificată în zona de unde dispăruse bulgăroaica. În plus, două femei au spus l-au văzut pe individ în acea seară în compania victimei.
La aproape șapte ani de la crimele oribile, Curtea de Casație a declarat recursul apărării inadmisibil, astfel că Ferrante va trebui să stea după gratii peste 30 de ani de închisoare, condamnarea bărbatului fiind definitivă, potrivit observatornews.ro.